In zadar tind sa cred ca nu imi mai pasa, dar nu e asa de usor cum cred eu. Daca nu mai simt nimic de ce fiecare gand imi zboara spre tine? De ce cand vad anumiti anonimi pe strada sunt invaluita de o senzatie ciudata care ma face sa cred ca esti tu? De ce inca mai astept?...De ce???
Pentru ca imi lipsesti... Imi lipsesc clipele minunate petrecute impreuna, imi e dor sa te aud alintandu-ma, imi e dor de locul nostru pe care desi il vad zilnic, nu e la fel fara tine, imi e dor pana si de momentele penibile ce uneori imi inunda mintea. Dar cel mai mult imi lipsesc momentele in care lasam tacerea "sa vorbeasca" in locul nostru, invaluindu-ne intr-o mantie de mister si placere, ce ne contopea unul cu celalalt o data ce buzele noastre se atingeau.
Toate aceste lucruri au ramas intiparite in mintea mea la fel ca niste poze intr-un album, pe care involuntar le port mai mereu in gand, care desi cu trecerea timpului vor fii date uitarii, ele au conlucrat la "amenajarea" unui loc special al tau in inima mea... Chiar daca nu te iubesc, recunosc ca tin la tine neconditionat.
P.S.: Iti multumesc pentru tot ce mi-ai oferit, chiar daca acum sufar din cauza acestui lucru, nu regert nimic...Sper doar ca timpul sa distruga ceea ce tu ai creat.
