Sondaj

          Tot timpu mi-a plăcut să "interoghez" oamenii și să discut cu ei despre diferite teme, să-mi expun propriile păreri și să aflu altele noi. Nu ratam nicio ocazie!
          So... având în vedere că fac parte din redacția revistei liceului, împreuna cu o colegă, ne-am propus să
realizam un sondaj pe tema "Adolescența", în cadrul căruia vom întreba elevi din întreaga scoală "Ce înseamnă adolescența pentru ei?". Am primit o mulțime de răspunsuri la această întrebare, care de care mai fascinante, cum ar fi:
       "Adolescența e un parfum discret. Unul din cele pe care nimeni nu-și mai amintește când a început să-l simtă. E un amalgam de sentimente volatile și oscilante, de acnee, drame, pantofi cu toc, machiaje și prime săruturi furate-n parcuri cu leagăne pustii, de zâmbete și dansuri în ploaie, pierdute într-un târziu de august. Inimi tinere, vise, lacrimi și râsete ce izbucnesc din nimicuri, școli cu profesori preferați și despoți. Și prieteni. Da, prieteni care te iubesc chiar dacă te cunosc întrutotul și care te sufocă în îmbrățișări atunci când chiar ai nevoie. Cam așa ar fi, în viziunea mea,. adolescența."
                                                                                         Petriș Denisa
        "Adolescența.... adolescența pentru mine înseamnă prima iubire, certuri cu părintii, muzica, dorința de a fi tratat ca un adult, prieteni, dezamăgiri, așteptări prea mari, dorințe. Adolescența cred ca înseamnă fericire și inocentă."
                                                                                        Județ Francesca
       "Adolescența mi se pare cea mai tare vârstă/perioadă din viață."
                                                                                        Chirică Maria
       "Adolescența este o perioadă presărată cu cele mai multe întâmplări plăcute, dar și neplăcute."
                                                                                        Șerban Adi
       "Adolescența este pasarea călătoare ce te înaltă spre înaltul cerului, apoi te coboară încet pe pământ. Este momentul de trecere de la pubertate la maturitate. Aici, noi devenim mult mai interesați cu privire la propria imagine, la locul pe care îl ocupam față de cei din jur (grupul de prieteni, colegi și școală).Foarte mulți dintre noi, încercăm să ne depărtam de părinți, și încercăm să ne descurcam pe cont propriu. Tot în  această perioadă ne atașăm foarte mult de unele persoane, astfel încât încep relațiile. Este perioada deschisă când putem vorbi liber despre viață. Aș putea spune că pentru mine adolescenta este ca o cale care-mi oferă mai multe drumuri spre începuturi noi, iar drumul ales va fi cea dintâi cale spre o noua viață."
                                                                                       Denisa Ciupan
         "Pentru mine adolescența este cea mai importantă perioadă a vieții, fiind perioada în care se formează personalitatea viitorului adult." 
                                                                                       Toderean Darius
         "Pentru mine adolescența este o perioadă importantă a vieții, o perioadă în care se formează caracterul, legăm prietenii și acumulăm cunoștințe, dar ne mai și distrăm."
                                                                                       Tamaș Ștefan 
          "Pentru mine adolescența e o perioadă importantă, grea, plină de decizii importante, prima dragoste, ieșiri cu prietenii, școală, teme copiate în pauză. Totuși, cred că este cea mai frumoasă perioadă a vieții."
                                                                                       Teodorescu Diana

         Acestea au fost câteva dintre răspunsurile primite de la colegii mei de liceu. Pentru a afla mai multe păreri și pentru a primii mai multe informații, cumpărați revista "Liceenii"! 
                              
              P.S.: Cei care doresc să publice diferite articole pe tema adolescența, iubirea sau altele pot intra în contact cu redactorii revistei sau pot trimite articolele lor la adresa de email: cnamd.redactie@gmail.com.

Plimbare

          Cerul albastru și senin dăinuia deasupra caselor învechite care erau poziționate simetric de o parte și de alta a văii adânci. Această vale era atât de adânca încât nu era cu putință să-i vezi fundul, iar localnicii credeau că cei ce cădeau în ea erau sortiți pieirii, trupurile și sufletele lor fiind aruncate în neant. 
          Dealurile ce înconjurau sătucul erau înalte, iar odată ce ai urcat pe culmea acestora, puteai să observi împrejurimile în întreaga lor splendoare, fiind învăluit de frumusețea ce părea a fi dintr-o altă lume. 
          Așa că într-o zi atât de frumoasa în care soarele strălucea, iar razele lui dezmierdau bolta cerului turcuaz , John și prietena sa Johanna au hotărât să facă o plimbare pentru a se bucura de frumusețile ce le oferă natura. Deși aveau caractere diferite, cei doi tineri se înțelegeau extrem de bine. John era un tânăr rebel, cu păr șaten și ochii negri ca mura, care a fost abandonat de părinți când era copil, și a fost crescut pe stradă de oameni care l-au învățat să-și urmeze mereu instinctele și inima. Pe de altă parte, Johanna era o fată sofisticată și frumoasă cu părul auriu ca soarele, iar ochii de smarald îi râdeau și ei în timp ce zâmbea emanând în jurul ei raze de bucurie. Ea provenea dintr-o familie înstărită, ceea ce i-a oferit prilejul să beneficieze de o educație aleasa și să primească tot ce își dorea. Deși făceau parte din lumi diametral opuse, asemenea unui înger și unui demon, ei se iubeau extrem de mult. John o sorbea din priviri pe fata frumoasă ce purta în acea zi călduroasa o rochie lungă, vaporoasă, de culoare rozalie.
           Soarele văzând frumusețea acelei copile și observând fericirea ce radia pe chipurile celor doi îndrăgostiți, invidios fiind  îi porunci vântului sa o răpească pe acea frumoasă copilă din brațele iubitului său,  și să o aducă la el pentru a o transforma într-o rază de soare care va zburda pentru eternitate în jurul lui.
           Vântul execută porunca și începu să își scuture cu putere mantaua, atrăgând o pe tânăra domniță în sus spre soarele ce o aștepta. Tânăra se ridică de la sol, dar vântului îi era cu neputință să o răpească deoarece cei doi tineri se țineau încleștați de mână, nevoind să-și dea drumul unul celuilalt.          

Broken Hearts

          Part III

       Obosită și terifiată de gândurile ce-i treceau în continuu prin cap, a ajuns în fața unei case impunătoare aflată într-un cartier mare din New York. Se opri brusc și își aruncă privirea către geamul unui apartament de la etajul opt care mai era încă luminat. Surprinsă și curioasă porni întracolo.

       Deși mai urcase acele scări de sute de ori de această dată i se paru diferit. Simțea că cu fiecare treaptă era din ce în ce mai aproape de a descoperi ceva de care îi era frică. Cu cât înainta cu atât inima îi bătea mai tare de parcă ar fi vrut să-i iasă din piept.

       Într-un final ajunse în fața apartamentului, puse mâna pe clanța și ușa se deschise. Intră în apartament și auzi niște zgomote ciudate care veneau dinspre dormitorul ei. Își luă inima-n dinți și se duse spre acea cameră, unde ușa era întredeschisă. Privi înăuntru, iar pentru câteva secunde simți că timpul s-a oprit, iar mii de imagini, de amintiri îi inundau acum mintea. Își dorea să uite, să șteargă totul cu buretele, dar ce văzuse în acea cameră a marcat-o. Cele două persoane la care ținea cel mai mult, iubitul și prietena sa au trădat o... în acele clipe simți cum universul ei se prăbușește, iar cu un țipăt de durere reuși sa-și facă simțita prezența.

      Atunci inevitabilul s-a produs, învăluită în durere și bombardată de scuze care nu-i pot vindeca rănile adânci, se aruncă peste balustradă,  lăsându-și trupul să cadă în neant, lăsând în urmă trei inimi zdrobite.

                                                                     SFÂRȘIT   

Broken Hearts

         Part II

     Plouă... orașul care nu doarme niciodată era bombardat cu stropi mici și reci care cădeau din norii încărcați ce dăinuiau acum deasupra orașului, conferindu-i un aer macabru.

      Metropola era acum mai liniștită decât niciodată, singurul lucru ce putea fi auzit era doar dansul stropilor de ploaie ce alunecau ușor pe asfaltul înfierbântat. In acest timp, în mijlocul unei străzi pustii stătea o femeie care plângea lăsându-și lacrimile fierbinți să-i alunece pe fata estropiata de amintiri. Stătea nemișcată, iar privirea ii era fixată într-un anumit punct. La prima vedere părea a fi o femeie de piatră, nepăsătoare și fără sentimente, dar lacrimile care-i curgeau pe față din ce în ce mai alert ii trădau adevărata identitate. Era de fapt o femeie foarte sensibilă, care a trecut prin momente grele pe parcursul vieții ei, dar care a știut cum să le depășească cu ajutorul unei persoane foarte importante pentru ea, care mereu a ajutat-o, a susținut-o și a sfătuit-o. Este vorba despre prietena ei cea ma buna, care mereu atunci când a avut nevoie i-a oferit o vorbă bună, in umăr pe care sa plângă sau un zâmbet care să-i aline durerea. Ea era cea care o cunoștea cel mai bine, cea care o înțelegea și nu o critica, iar odată cu trecerea timpului ele au devenit din ce în ce mai apropiate, până au ajuns inseparabile.

      La un moment dat au hotărât că  trebuie să  ducă această  relație la un nou nivel, așa c că cea mai bună prietenă a sa a devenit micul ei univers, cea cu care își împărtășea toate intimitățile, care a purtat-o în locuri în care nu credea ca va ajunge vreodată și care ii oferea senzații  neimaginabile. Uneori i se părea că trăiește un vis frumos, din care nu vroia să se trezească niciodată... dar visele nu durează  o veșnicie, așa că micul lor paradis a fost spulberat de o ceartă ce acum i se părea banală. 

       Acu își dorea ca nimic sa nu se fi întâmplat și cu regretul tatuat în suflet se ridică și se îndreptă spre întunericul nopții ce o înghiți.   

Broken Hearts

      Part I

   E beznă... luna își ascunde fața blajina în spatele norilor ce par a fi acum niște grămezi mari de fum cenușiu învăluite de un întuneric macabru. Străzile orașului ce odinioară erau exaltate de mulțimea anonimă sunt cuprinse acum de o tăcere enigmatică... doar un taxi învechit trecând pe o străduță lăturalnică îndrăznește să disturbe simfonia divină a tăcerii. Totul părea mortalizat într-o fotografie veche alb-negru, ce reprezenta imaginea de ansamblu  a unei străduțe lăturalnice, singurul lucru ce dadea dinamism imaginii fiind farurile stricate ale unui taxi vechi ce pâlpâiau în continuu, care pentru o secundă au evidențiat silueta unei umbre nu prea bine conturate; taxiul mergând mai departe, neobsevând-o.

   Simțindu-se ofensată, umbra porni spre cea mai apropiată sursă de lumină (un felinar). Sunetul unor tocuri înalte care mângâiau asfaltul  disturba din nou  acea liniște perfectă pana în momentul in care umbra ajunse sub felinar și se opri instantaneu, scoțând la iveală silueta subțire a unei femei înalte, a carei plete castanii îi alunecau ușor pe umeri, atingându-i pielea catifelată. După felul în care era îmbrăcata parea a face parte din înalta societate, dar  avea schițată pe față o expresie ciudată, ce-i trăda identitatea. Avea fața albă, buzele ii erau de un rosu sângeriu, iar din ochii ei ce păreau a fi două mărgele mari maroni, țâșneau șiroaie de lacrimi ce-i scăldau fața. După aproximativ un minut se retrase din luminiș, si se așeză pe o banca care se afla in apropiere.

    În momentul în care  banca rece îi atinse pielea, resimți atingerea rece a celui pe care cândva îl iubea, cel care o aduse în starea în care se afla. În acel moment mii de amintiri i-au inundat mintea, iÎn timp ce sufletul îi era copleșit de o nostalgie profundă... Își amintea primul lor sărut, prima lor întâlnire, primul "Te iubesc!"...  Toate aceste amintiri îi năvăleau acum în minte ca niște fulgere, iar niște dorințe profunde  îi împungeau acum inima la fel ca niște sulițe... Își dorea cu toată ființa ei să-l vadă încă o data, să-l îmbrățișeze, să-l sărute., să-l simtă... iar gândul că probabil nu-l va ma întâlni  niciodată, că mana lui rece de mort, nu-i va mai mângâia pielea catifelată o făcea sa se sufoce, iar lacrimile nu mai încetau să-i cadă.

    Dintr-o dată privi spre cer și i se păru că și acesta începu să-i plângă de milă. 

  

Reformă

          Hi! Hi! Nu am mai postat ceva de o grămadă de timp, și nu pentru că nu am avut inspirație, ci pentru că am fost destul de ocupata în ultima perioadă, iar în momentele în care găseam o  "portiță de libertate", gândurile mele zburau în diferite părți fără a le putea controla, astfel transmițându-mi diferite stări și sentimente... și asta datorită faptului ca îmi păsa de tot ceea ce se petrecea în jurul meu și acum mi-am dat seama că m-am implicat mult prea mult în niște lucruri care normal nu ar trebui să aibă vreo anume importanță pentru mine...
         STOP! Ce tot fac eu aici? M-am săturat să-mi plâng singură de milă fără a acționa într-un fel sau altul!   M-am săturat să stau ore în șir gândindu-mă la momentele "frumoase" din trecut... gândindu-mă la NIMIC.
          Am acordat puțin din timpul meu prețios meditației,  și am ajuns la concluzia că trăiesc într-o lume rea, o lume în care fiecare luptă pentru a-și atinge propriile țeluri, nepăsându-le de cei care îi înconjoară, o lume care poate fi ușor comparată cu o junglă... Nu asta e lumea pe care mi-o doresc! Nu pot să stau cu mâinile în sân, visând la o lume "perfectă", în timp ce realitatea din care eu provin se autodevorează! Eu trebuie sa schimb ceva!
           Dar înainte de a schimba ceva, trebuie să mă schimb pe mine însămi. Am realizat că pentru a-ți atinge  țelurile, pentru a fi învingător, trebuie sa duci o luptă. E logic, nu? Trebuie să te lupți cu toți cei ce încearcă să  
te îndepărteze de visul tău, să te țină la distanță, unii doar pentru că cred că știu ce e mai bine pentru tine, iar alții doar pentru ca vor "să scape de tine", pentru a-și atinge ei propriile scopuri. 
         Dar în primul rând trebuie să duci o luptă cu tine însăți, o luptă ce constă în autoeducare, autodepășire și mai ales egoism... O luptă ce eu mi-am dat seama ca trebuie începută pentru a ajunge acolo unde îmi doresc.
          Si astfel mi-am propus sa fiu mai încrezătoare in forțele proprii ( mult mai încrezătoare ), sa încerc să îmi expluatez potențialul la maxim, sa fiu mai dură, mai egoistă și cel mai important să nu îmi pese de părerile celorlalți...OK, orice "sfat" sau părere fie pozitivă sau negativă sunt binevenite, dar de acum acestea nu ma vor afecta sau influenta in niciun fel, de acum voi face doar ce cred ca e mai bine in primul rând pentru mine și apoi pentru ceilalți.
         Si așa începe transformarea... asta nu înseamnă ca uit tot trecutul meu, șterg tot cu burtele si o iau de la început. Mi s-ar părea exagerat să   fac ceva kind of, nu stiu, șterg toate postările in care vorbeam despre sentimentele mele pentru a-mi ascunde sensibilitatea... No way! Asa eram eu in trecut ( cu capul in nori ) si toate acțiunile, sentimentele, trăirile etc. din trecut m-au ajutat sa ajung in prezent! (cu picioarele pe pamant).

Abis

     Mii de priviri fotografiază  imaginea corpului meu învăluit în umbre. Merg în continuare cu capul plecat și mintea amorțită, nepăsându-mi de privirile ce îmi schițau în mintea lor fiecare mișcare. Mă simțeam la fel ca o marionetă ce nu poate să își controleze propriile mișcări, a cărei existență depinde numai de cel care trage sforile în spatele cortinei. Brusc, mi-am ridicat capul și am privit ochii persoanei care stătea înlemnită în fața mea... Ma așteptam ca în ochii acestei persoane să îmi regăsesc propria imagine... Dar, în momentul în care privirile noastre s-au conectat, am descoperit o nouă lume, o lume fascinantă și plină de mister. Pentru câteva fracțiuni de secundă simțeam cum o forță dintr-o altă galaxie mă atrage spre ea... Mă simțeam ca și cum aș fi la capătul pământului, acolo unde albastrul marin se contopește cu cerul turcuaz, deschizând o poarta către abisul care pentru câteva secunde mi-a capturat toate sentimentele.

                                                                                            P.S.: postare inspirata de I.M.