marți, 1 ianuarie 2013

Plimbare

          Cerul albastru și senin dăinuia deasupra caselor învechite care erau poziționate simetric de o parte și de alta a văii adânci. Această vale era atât de adânca încât nu era cu putință să-i vezi fundul, iar localnicii credeau că cei ce cădeau în ea erau sortiți pieirii, trupurile și sufletele lor fiind aruncate în neant. 
          Dealurile ce înconjurau sătucul erau înalte, iar odată ce ai urcat pe culmea acestora, puteai să observi împrejurimile în întreaga lor splendoare, fiind învăluit de frumusețea ce părea a fi dintr-o altă lume. 
          Așa că într-o zi atât de frumoasa în care soarele strălucea, iar razele lui dezmierdau bolta cerului turcuaz , John și prietena sa Johanna au hotărât să facă o plimbare pentru a se bucura de frumusețile ce le oferă natura. Deși aveau caractere diferite, cei doi tineri se înțelegeau extrem de bine. John era un tânăr rebel, cu păr șaten și ochii negri ca mura, care a fost abandonat de părinți când era copil, și a fost crescut pe stradă de oameni care l-au învățat să-și urmeze mereu instinctele și inima. Pe de altă parte, Johanna era o fată sofisticată și frumoasă cu părul auriu ca soarele, iar ochii de smarald îi râdeau și ei în timp ce zâmbea emanând în jurul ei raze de bucurie. Ea provenea dintr-o familie înstărită, ceea ce i-a oferit prilejul să beneficieze de o educație aleasa și să primească tot ce își dorea. Deși făceau parte din lumi diametral opuse, asemenea unui înger și unui demon, ei se iubeau extrem de mult. John o sorbea din priviri pe fata frumoasă ce purta în acea zi călduroasa o rochie lungă, vaporoasă, de culoare rozalie.
           Soarele văzând frumusețea acelei copile și observând fericirea ce radia pe chipurile celor doi îndrăgostiți, invidios fiind  îi porunci vântului sa o răpească pe acea frumoasă copilă din brațele iubitului său,  și să o aducă la el pentru a o transforma într-o rază de soare care va zburda pentru eternitate în jurul lui.
           Vântul execută porunca și începu să își scuture cu putere mantaua, atrăgând o pe tânăra domniță în sus spre soarele ce o aștepta. Tânăra se ridică de la sol, dar vântului îi era cu neputință să o răpească deoarece cei doi tineri se țineau încleștați de mână, nevoind să-și dea drumul unul celuilalt.