Abis

     Mii de priviri fotografiază  imaginea corpului meu învăluit în umbre. Merg în continuare cu capul plecat și mintea amorțită, nepăsându-mi de privirile ce îmi schițau în mintea lor fiecare mișcare. Mă simțeam la fel ca o marionetă ce nu poate să își controleze propriile mișcări, a cărei existență depinde numai de cel care trage sforile în spatele cortinei. Brusc, mi-am ridicat capul și am privit ochii persoanei care stătea înlemnită în fața mea... Ma așteptam ca în ochii acestei persoane să îmi regăsesc propria imagine... Dar, în momentul în care privirile noastre s-au conectat, am descoperit o nouă lume, o lume fascinantă și plină de mister. Pentru câteva fracțiuni de secundă simțeam cum o forță dintr-o altă galaxie mă atrage spre ea... Mă simțeam ca și cum aș fi la capătul pământului, acolo unde albastrul marin se contopește cu cerul turcuaz, deschizând o poarta către abisul care pentru câteva secunde mi-a capturat toate sentimentele.

                                                                                            P.S.: postare inspirata de I.M.