Empty

    De ce uneori tindem sa stim unele lucruri, chiar daca stim ca ele ne vor rani? De ce tot mai des tindem sa traim departe de adevar, departe de lumea reala care ne inconjoara, invaluiti in iluzii si minciuni? De ce visam cu ochii deschisi, lasandu-ne viata si lucrurile cu adevarat importante sa ni se strecoare printre degente?...De ce?...datorita iubirii?(incep sa urasc cuvantul asta)...Dar ce e iubirea?...Nu stiu, pentru mine iubirea poate fi asemanata cu un balon, care datorita aerului se umfla si creste, care mai apoi fiind epuizat se sparge, irosind totul.
Dar de ce? Probabil  datorita faptului ca" Cel pe care-l iubesti si cel care te iubeste nu sunt niciodata una si aceeasi persoana", iar datorita acestui fapt  iubirea nu e iubire, nu putem numi iubire un lucru bazat pe interese, in care o persoana primeste  totul, dar fara a da nimic,  mai de  graba o putem numi obsesie, iar daca am pune toate aceste obsesii cap la cap am obtine un mare GOl.
                P.S.:Uneori ar fi mai bine sa dam totul uitarii, si sa ne acoperim sufletele cu acest gol.

I can't hate you

     Daca as gasi o masina a timpului si as avea oportunitatea de a merge in trecut pentru a schimba ceva, nu as schimba absolut  nimic din viata mea. Sunt cat se poate de constienta ca am ajuns aici, in acest moment, datorita faptelor facute inainte, pe care mi le asum.
     Cu toate ca acum par foarte sigura pe mine, nu am fost mereu asa. Au existat clipe in viata mea, cand mi-am dorit sa dau timpul inapoi, sa sterg tot cu un burete si apoi sa o iau  totul de la capat. Mult timp m-am gandit cum ar fi fost, daca as fi reactionat altfel, daca mi-ar fi pasat mai mult, daca te luam mult mai in serios. Cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca nu are rost ca aceste intrebari sa imi mistuie mintea si sufletul, asa ca am incercat sa uit tot, sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat, ca nu imi mai pasa. De multe ori am zis:"Acum totul s-a terminat!", dar am mintit, si cel mai grav ma minteam pe mine insumi. Am ajuns intr-un stadiu in care viata mea nu era prea bine conturata,  faceam totul mecanic, fara a gandi ce spun sau ce fac, rostindu-ti numele aproape la fiecare propozitie, probabil enervand toate persoanele tragi mie, care erau obligate sa imi ascul-te toate abersatiile pe care le spuneam(de la un moment dat ma enervam chia si pe mine). Imi doream din tot sufletul sa te uit, dar de fiecare data cand te vedeam, mintea imi zicea un lucru, dar inima facea altul. Pur si simplu de fiecare data cand te priveam in ochi, simteam mii de fluturi in stomac, care vroiau sa iasa la iveala, iar inima imi batea mult mai rapid. Dar acum, cand te privesc simt o senzatie rece in stomac, care imi provoaca greata.
      In sfrasit, am descoperit cine esti tu cu adevarat. Esti un om ca oricare altul, neavand nimic special. Esti o persoana superficiala, ipocrita, josnica, superioara celorlalti(dupa parerea ta)...si pot sa adaug multe alte lucruri, dar nu are rost. Nu are rost sa imi mai pese de o persoana ca tine. Tu ai facut parte dintr- un capitol al vietii mele pe care ar fi trebuit sa il fi incheiat de mult. Dar, nu am putut. Am trait o periada de timp in amintiri, regretand trecutul. Apoi am incercat sa ma resemnez, dar a fost in zadar. Orice cuvant spus ma ducea cu gandul la tine, chiar daca nu avea nici cea mai mica legatura. Dar de ce? Doar pentru ca se presupunea ca "te iubeam"? Nu, eu nu te iubeam pe tine, iubeam o iluzie, iubeam  o persoana pe care se presupunea ca o cunosteam, dar nu era asa. Mi-am format o impresie foarte superficiala despre tine, am ajuns sa iubesc o persoana despre care, mi-am dat seama mai tarziu ca nu stiam mai nimic...eu nu te iubeam pe tine, il iubeam pe cel care credeam ca esti...
      Unora li s-ar parea normal sa te urasc pentru tot "ce mi-ai facut", pentru fiecare clipa irosita fara rost., pentru felul cum te-ai comportat ... altii m-ar saftui sa te uit, sa ma impac cu ideea ca amndoi am fost vinovati cu cate ceva, sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat, iar tu sa fi un oarecare pentru mine. Dar nu pot...am incercat, dar simt ca ceva ne leaga si ne va lega poate pentru totdeauna...Cu siguranta acel lucru nu e iubirea, dar nici ura, pentru ca la fel ca iubirea , ura e un sentiment, iar eu nu cred ca tu meriti sa imi starnesti vri-un sentiment, dupa tot ce s-a intamplat. Dar poate totul e  din nou doar in capul meu, in mintea mea plina mereu de ganduri inutile. Dar daca e asa, eu tot nu pot sa te urasc si nu cred ca voi putea vreodata. Nu stiu de ce! Tot ce pot sa iti zic acum e: ITI MULTUMESC!!!...Da, iti multumec pentru timpul pretios pe care mi l-ai furat, iti multumesc pentru tot sarcasmul si suprerioritatea de care ai dat dovada......
       Da, cred ca am gasit lucrul care nu imi da voie sa te urasc, "Recunostinta". Acum mi-am dat seama ca ar trebuie sa iti fiu foarte recunascatoare, pentru ca mi-ai deschis ochii si mi-ai dat o lectie de viata, mai invatat sa vreau sa fiu o persoana mai buna. In primul rand m-ai invatat sa nu regret nimic, sa nu mai imi pese de nimic, sa traiecs fiecare clipa a vietii mele ca si cum ar fi ultima, sa uit cuvintele TRECUT si VIITOR, si sa traiec in Prezent. Tot tu m-ai invata sa nu judec oamenii dupa aparente, chiar daca coprta arata "bine", nu inseamna ca si cartea e grozava, exista si carti mai vechi, pomosit care sunt minunate.

        Iar ultimul lucru pe care pot sa il spun, este ca in unele clipe cand te priveam, ma vedeam pe mine in oglinda. Erai: arogant, nepasator, sarcastic, cu un are superior, exact ca mine in unele momente, dar spre deosebire de mine tu erai asa tot timpul. Te credeai mai presus de orcine fie ca iti era prieten sau nu. Erai de-a dreptul nesuferit, te bagai in vietiile oamenilor cand vroiai, fara sa te intereseze daca ei vrioau sa nu "ajutorul" tau. Am obsevat o parte din greselile pe care tu le faceai, si am inceput intr-un fel sa ma regasesc in ele, iar  dorinta de a ma indrepta s-a aprins in mine. Mi-am dat seama ca avem doar lucruri rele, josnice, malefice in comun...Poate ca tu esti facut din acestea, dar eu nu, stiu ca undeva, ascuns intr-un coltisor al sufletului meu gol, cealata parte a mea, cea buna, tanjeste sa iasa la suprafata, iar eu am sa lupt din greu pentru a o elibera. Si inca odata iti multumesc pentru ca m-ai trezit la realitate, pentru ca m-ai facut sa vad cine esti tu cu adevarta, si comparandu-te cu mine am observat ca ne asemanam doar prin miile de lucruri prin care ne deosebim unul de celalat. Probabil o sa iti fiu recunascatoare pentru todeauna, nu regret nimic si nuci nu te urasc...Peace!

I love who I am!!!

     Iarta-ma pentru faptul ca nu ma imbrac doar in PLAYBOY, iar culoarea mea preferata nu e roz.
     Scuza-ma pentru ca nu ascult muzica de top, iar cantaretele mele preferate nu sunt: INNA, Alexandra Stan, Raluka etc. Da, ai dreptate, eu nu am cum sa inteleg muzica "buna", pentru ca nu o ascult. Spre deosebire de Divinitatea ta, eu nu plac un lucru pentru ca e in trend. Prefer sa ma imbrac cu haine care nu sunt la moda, dar care imi vin mai binde decat orice haina de "firma", prefer sa  ascult muzica mai veche sau care nu este in topuri, pentru simplul fapt ca imi plac versurile, ma regasesc in ele, imi place linia melodica, decat sa ascult doar muzica trendy, din care nu inteleg nimic.
     Scuza-ma ca am curajul sa imi exprim opinia si nu fac totul doar pentru a fi ca ceilalti, cei "la moda".
     Stii ceva? Nu imi pasa de ce crezi tu sau ceilalti! Eu fac un lucru pentru ca asa simt sa-l fac, pentru simplul fapt ca asa imi zice o voce interioara . Sunt fericita pentru ca ma imbrac cum vreau, ascult ce muzica vreau, mananc ce vreau, fac ce vreau...dupa parerea mea e mai bine asa, fac ce vreau si ce imi place, fara a-mi pasa de parerea nimanui, fara sa ma straduiesc sa fiu ca cineva anume, pentru a obtine un lucru sau pentu a-mi face prieteni...Nu!!! Nu o sa incerc niciodata sa par cine nu sunt doar pentru a ma face remarcata, pentru ca ma iubesc asa cum sunt, cu calitati si defecte... iar daca nu ma crezi demna de a purta o discutie cu tine, nu o incepe. Nu iti face griji pentru mine, inca mai exista persoane asemenea mie, care au puterea sa zica ce cred, ce-i deranjeaza, sa-si exprime propriile opinii, fara a le pasa cum vor fi perceputi. Aceste persoane sunt demne de a-mi fi prieteni, persoane care isi cunosc valoarea si nu asteapta aprecieri sau critici de la nimeni, persoane care la fel ca mine, fac un lucru pentru ca le place in primul rand lor, fara a le pasa de alte pareri care nu isi au rostul.
       Asa sunt eu si probabi asa voi ramane pentru totdeauna, traind in propria mea lume plina de fantezii si oportunitati, alaturi de persoane dragi, care ma inteleg, o lume paralele cu a ta, lumea "mondenitatiilor", care fac orice cu "gust".
       Poate din nou nu ai inteles nimic, dar asta e problema ta. Dar, am ceva pentru tine,  ceva ce poti intelege si tu, dar nu in profunzime, ceva ce tu nu poti experimenta din pacate: La fel cum albul si negrul sunt la moda mereu, asa e si ORIGINALITATEA, un fenomen pe care tu nu poti sa-l intelegi  pemtru ca tu mereu ai fost in pas cu "moda", ea a facut alegerile pentru tine, ea te-a ghidat, iar acum priveste in oglinda rezultatul...Te simti bine? Te simti bine ca ai facut tot la fel ca ceilalti doar pentru a fi la moda sau pentru a fi prieteni cu toti? Doar tu poti sti raspunsul...Dar, ca sa sti, atunci cand eu ma privesc in oglinda, sunt mandra pentru ca am facut ce am crezut ca e mai bine, am avut curajul sa incerc lucruri noi, sa le plac, sa le iubesc, sa le ador, chiar daca nu multi oameni au facut asta, sau poate chiari nimeni....am avut curajul sa zic si sa fac ce gandesc. Am avut curajul sa fiu eu!!!

               P.S.: Mesaj transmis pitipoancelor si pitpoancelor in devenire.
                                                        Thank you.

It's the end

      Gata! S-a terminat! M-am saturat! M-am saturat de fiecare barfa auzita pe la colturi! M-am saturat de fiecare minciuna auzita si spusa de asa zisi preteni! M-am saturat de acei "prieteni" care te fut pe la spate...probabil asa sunt toti, cine stie poate au motivele lor.
      Azi, totul s-a terminat... Azi ma simt ca si cum as fi renascut...De azi nu mai sunt eu(oricine as fi)...De azi sunt EU, singura persoana care conteaza pentru mine...da stiu ca suna foarte egoist, dar toate astea din cauza lor, din cauza ,, prietenilor,,. Toti vor cate ceva si iti sunt prieten pana obtin acel lucru, iar apoi se comporta ca si cum nu te-ar cunoaste, ca si cum tu esti un alt oarecare pentru ei, cu toate ca ai petrecut atatea clipe frumoase cu ei...Prietenii mor, nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca asa vor ei...i-au un burete si sterg totul din viata si inima ta, iar la sfarsit e la fel ca la inceput: un imens gol....
     "Prietenii" pleaca, dispar, mor, fac orice ca sa scape de tine dupa ce si-au indeplinit telul...dar amintirile raman..
      Si orice sfarsit are un nou inceput...De azi, singuru lucru care imi ''ocupa'' viata sunt eu...eu... impreuna cu acele amintiri impachetate frumos si inchise intr-o cutie, sigilata si ascunse foarte bine intr-un  coltisor din inima mea...Si asa va ramane totul pana cand voi cunoaste adevarata prietenie...pana cand o persoana va sti  ce inseamna sa fi prieten adevarat....si va sti sa demonstreze acest lucru...pote ca exista si poate au facut deja acest lucru...NU STIU!...Voi tine acest secrte inchis impreuna cu amintirile in inma mea.
PS:
       As vrea ca aceasta stare pe care mi-o exprim aici sa fie trecatoare si pana diminea sa uit totul....DAR NU STIU DACA POT!!!

Sala de asteptare

     Stau...ma plictisesc. Ochii amortiti de oboseala nu stau locului... incerc sa fac fata plictiselii, cautand cu atentie orice lucru cat de putin interesant. Dar fara rost, e ca si cum as cauta acul in carul cu fan. Parca as fi intr-o alta lume complet diferita de a mea, parca as fi intr-un film alb-negru. Stau cu ochii atintiti in podea incercand sa nu bag in seama monotonia ce ma inconjoara, dar fara putinta, nu ma pot gandi la nimic, gandurile imi sunt blocate, iar mintea imi este constransa de linistea de mormant ce ma inconjoara. Pretutindeni aud si vad aceliasi lucruri, usi care se deschid si care se inchid, pasi facuti indarat. Singurul lucru care ma mai tine treaza si nu ma lasa sa zbor spre o lume minunata a visurilor este scaunul rece de care stau lipita.
      Liftul se deschide... in camera isi face aparitia un batranel, putin cocosat, cu ochelari, cu parul carunt, care tine o servieta in mana. Priveste derutat in jurul lui, face cativa pasi si se opreste in fata unei usi pe care scria ''SALA DE TRATAMENTE''. Sta aproximativ cinci minute in fata usii uitandu-se la ea ca la o comoara nepretuita, pana cand isi face aparitia o asistenta pe care o intreaba unde este sectia de ''ORTOPEDIE'', care era cu un etaj mai jos. De cum aude raspunsul la intrebare, batranelul porneste grabit intracolo. Acesta mi s-a parut cel mai interesant lucru din sala de asteptare. Dar probabil imi era mult prea somn ca sa observ lucrurile cu adevarat importante. Pentru Dumnezeu eram intr-un spital, aici se salvau zilnic zeci de vieti. Eram inconjurata de niste oameni minunati, care din iubire fata de oameni si din dorinta de a-i ajuta au facut o pasiune, pe care au transformat-o mai tarziu intr-o meserie, pe care as putea sa o numesc un voluntariat, pentru ca acesti oameni minunati si-au tocit coatele pe bancile scolililor, ale liceelor si ale facultatilor, pentru ca mai apoi sa devina ceea ce de mici visau sa fie...DOCTORI...toate astea pentru un salariu de rahat, pentru o munca facuta aproape pe gratis...Dar ei fac aceste lucruri din iubire fata de oameni, sau cel putin o faceau inainte ca rautatea, lacomia, lenea si ura sa intervina intre ei si pasiunea lor, intre ei si meseria lor, ba mai mult sa intervina intre ei si oamenii de care trebuie sa aiba grija...
        Dar acum imi e mult prea somn sa ma gandesc la toate aceste lucruri...
(P.S.: trebuia ca aceasta postare sa fie publicata cu cateva zile in urma, dar din motive personale am fost impiedicata sa fac acest lucru. Aceasta postare nu reprezinta nimic altceva decat starea si gandurile mele dint-un anumit moment al zilei....daca cineva considera acest lucru ridicol: NU-MI PASA!!!)..........
                                                                                               Multumesc!

Deja vu

     De ce din nou? De ce simt asta din nou? De ce am aceliasi ganduri pripite din nou?...Ma simt ciudat, la fel ca si cum as fi mancat acelasi lucru  stricat pentru a doua oara. De ce prin cap imi umbla din nou nou aceliasi visuri si fantezi? De ce ma simt din nou aiurea...ca si cum as avea fluturi in stomac...Poate ca e doar vina ei ...a inimii.
     Nu vreau sa fiu asa...o umbra...care cutreiera lumea asta fara nici un tel....Nu: ASTA NU SUNT EU!...am niste aspiratii, pe care vreu sa le urmez, nu vreau sa cad din nou la fiecare piedica pusa de prietenul nostru timpul....Poate ca da, e doar vina lui, vina timplului, care ne invaluie in iluzii si placeri, care ne arata diferite cai, dar dintre toate noi trebuie sa alegem una...
     Da asa este, imi amintesc, imi amintesc drumul acesta, am mai fost pe aici, nu foarte de mult. Imi amintesc fiecare clipa in care credeam ca lumea mea s-a sfarsit, ca telul meu in aceasta lume a murit si asteptam in orice clipa ca cerul sa-mi cada in cap...Nu mai vreau sa traiesc asta, nu mai vreau sa traiesc in trecut, lasandu-mi amintirile sa-mi mistuie sufletul...Nu mai vreau sa traiesc un Deja vu.

Summer

     Vara este pentru toti cel mai asteptat moment al anului...momentul cand uiti de grij, de stres, de scoala, iar singurl lucru pe care si-l doresc toti este sa se relaxeze, fiecare in stilul lui. Unii ar sta toata vara intinsi pe malul marii, lasandu-si corpurile ,,savurate'' de razele incinse ale soarelui si dezmierdate de valurile impunatoare ce se izbesc de mal, parand a fi niste cristale pretioase care lipsite de orice impuritate mangaie grijuliu plaja incinsa. Altii prefera sa cerceteze necunoscutul, sa strabata codrii si muntii de cand prima raza de soare a aparut gratioasa pe pamant, pana ce enigmatica luna si-a scuturat pelerina cea neagra peste cer, imrastind pretutindeni praf negru, si ici colo niste stelute magice. Unora nu le pasa de locoul unde se afla, ei iubesc vara doar pentru simplul fapt ca pot sa se trezesca la ce ora vor si nu sunt obligati sa respecte un orar stict.
     Pentru mine, vara era mereu un motiv de bucurie, din mai multe motive...Dar aceasta vara a fost mult mai asteaptata decat celelalte...credeam ca va fi cea mai frumoasa vara din viata mea, chiar mai frumoasa decat cea care a trecut...ma gandeam ca vara aceasta va fi minunata pentru ca eu credeam ca voi recupera ceva ce am pirdut odata ce vara trecuta a apus(ceva despre care nu vreau sa vorbesc acum). Dar nu a fost asa...vara asta s-a dovedit sa nu fie asa cum am planuit-o eu...VARA ASTA E MULT MAI BUNA DECAT ORICE ALTA VARA DIN VIATA MEA!!!...Chiar daca nu e asa cum am planuit-o, vara asta tot e minunata, pentru ca mi-am dat seama ca lucrul pentru care eu asteptam  vara nu mai are nici o valoare pentru mine, e nesemnificativ...Cei care stiu despre ce vorbesc o sa spuna ceva de genu: ''Zici asta, da nu o si crezi''. Da e adevarat am mai zis asta de multe ori, dar acum simt ca e sfarsitul, cel putin pentru o perioada lunga de timp...De obicei judecam oamenii doar dupa aparente, dar vara asta mi-a dat oportunitatea de ai cunoaste mai bine, mult mai bine decat ii stiam, si a-mi da seama cine sunt ei cu adevarat. Acum pot sa zic cu zambetul pe buze(pentru prima oara) ca sunt fericita pentru ca nu am facu ceea ce mi-am propus(probabil daca as fi facut-o vara ar fi fost un esec).
       Vara asta imi va ramane tiparita mereu in memorie, pentru ca este o vara minunata, o vara care a inceput minunat si sper sa se termine la fel. Chiar daca pana acum nu am mers in niciun loc fabulos, vara a inceput cum nu se poate mai bine, deoarece am descoperit cum sunt in realitate  persoanele care ma inconjoara, si mai important mi-am demonstrat mie inca o data(cu greu) ca RATIUNEA ESTE MAI PUTERNICA DECAT SENTIMENTELE...
       Vara frumoasa in continoare si nu uitati facei orice lucru ce va trece prin cap...vara totul este posibil!

                                                                                                 Peace!

Confuz...

       Nu stiu cum sa incep...probabil datorita mai multor lucruri care nu-mi lasa mintea sa adoarma si imi amagesc sufletul...asa ca voi fi directa...Ai crezut vreodata ca nu iti cunosti sentimentele?...probabil ca nu...nici nu iti dori acest  lucru...foarte probabi nici eu nu cred acest lucru acum, e doar un mod prin care cred ca pot sa-mi ascund sentimentele...dar nu are niciun efect...Chiar daca majoritatea oameniilor din viata mea, cred ca am trecut peste anumite etape, asta nu ma ajuta cu nimic...ei nu stiu ca  in sufletul meu se mai duce inca o lupta...care nu ma lasa sa trec mai departe, sa ma resemnez...

         NU  puteam sa concep cum anumite persoane sufera din cauza iubirii, nu stiam cum e sa renunti la orice pentru iubire...ei bine, nu credeam ca voi spune vreodata aceste lucruri...dar cred ca incep sa IUBESC...incerc sa-mi maschez sentimentele si sa las la o parte orice emotie...dar nu pot....inima mea vrea sa-si puna tot controlul asupra mea....Dar cum?...Eu, o persoana care nu a credea ca se va indragosti  vreodata, face cunostinta acum cu acest sentiment dulce-acrisor...      
         De fiecare data cand il vad. inima parca vrea sa-mi sara din piept, iar genunchii mi se imoaie...si ceea ce ma enerveaza cel mai tare e ca nu pot controla acest lucru...este singurul lucru pe care nu pot sa mi-l controlez....dar ma linisteste ideea ca nimeni nu poate controla acest lucru. Dar lucrul care ma ''raneste''  cel mai mult este ca nu stiu daca acest sentiment este reciproc sau nu...multa lume spune ca noi suntem facuti unul pentru celalalt si ca ne iubim unul pe celalalt, dar nu vrem sa dezvaluim acest lucru...asta e parera majoritatii. Dar de ce de fiecare data cand ne intalnim, ne blocam, stam unul langa celalalt, dar nu zicem mai nimic. Asta nu cred ca e iubire, am sentimentul ca parca doar eu incerc sa ne apropiam unul de celalalt, dar incerc in zadar...sau poate ca gresesc, sunt probabil doar un om egoist, amator in ceea ce priveste iubirea, care vrea sa primeasca ceva instantaneu, fara a cunoaste cum e sa te lupti pentru ceva ca sa-l obti...Sunt dornica sa lupt, daca persoana de langa mine este dornica si ea...
  

Aici...pretutindeni si....nicaeri...

     Scriu aceasta postare din simplul fapt ca ma plictisesc...pentru ca nu am ceva mai bun de facut...pentru ca totul in jurul meu mi se pare uneori ireal...majoritatea oamenilor din jurul meu mint, si ei se pierd in minciunile lor...iar eu uneori ma refuciez intr-o lume a visurilor, intr-o lume a idealurilor mele...
      De multe ori imi pun itrebari ciudate cum ar fi: De ce soarele rasare in fiecare dimineata?...Cine a invetat matematica?...De ce cea mai mare parte a pamantului este acoperita de ape?...zilnic  imi pun mii de intrebari de genul acesta si tot eu incerc sa gasesc raspunsul...

        Si acum ma mistuie o intrebare... pentru  unii ar parea foarte penibila...dar pentru mine ea chiar are importanta....CE ESTE OMUL???...Dupa parerea mea omul este una dintre cele mai ciudate fapturi....Cu toate ca gandeste, are ratiune si  are propria personalitate, uneori orice om are un comportament primitiv, care nu-l deosebeste de animale...
          Ce este cel mai ciudat este ca toti oamenii trec prin acelasi ciclu al vietii....se nasc, cresc si invata numeroase lucruri printre care:respectul, iubirea fata de cei apropiati si incearca sa dobandeasca inteligenta...dupa ce au trecut de etapa copilariei, si ei incearca sa-si croiasca propriul drum in viata, pentru ca mai apoi sa isi faca o familie, sa aiba copii pe care sa-i educe...si vreau sa ma opresc la acest punct...toti parintii stiu ca trebuie sa-si educe copiii, dar nu toti stiu cum sa faca asta, ei isi lasa copii sa faca ce vor, crezand ca asta e mai bine pentru ei, dar nu...ca sa dai o educatie unui copil este greu, trebuie sa ai anumite aptitudini, sa ai un simt de raspundere foarte bine dezvoltat, sa fi un model pentru copilul tau si sa-l faci sa inteleaga rostul vieti....Si precum spuneam omul se naste, creste, formeaza noi generatii si apoi la sfarsitul ultimului capitol al viaetii lui...se ofileste ca un trandafir care toata vara a fost dezmierdat de razale plapande ale soarelui...se ofileste incet, incet...si pe urma moare....DE CE???....de ce sa te mai nasti daca sti ca pe urma o sa mori???...de ce totul se sfarseste, cand tu ai impresia ca abia a inceput?...asta e o enigma...azi esti aici....maine esti in alta parte dornic sa-ti croiesti un viitor,,,si dupa ceva timp nu mai esti de loc...
           De ce parca omul fuge, dand ocol vietii lui si nu o savureaza?...Da el  savureaza....dar nu viata , ci clipele...clipele frumoase care ti se scurg printre degete...care par a fi foarte putine in comparatie cu clipele dureroase, care-ti sfasie sufletul....
         Dar oamenii ar putea sa-si  inmulteasca  clipele frumoase, daca ar lasa la o paret tot ce e rau, daca nu l-ar baga in seama si daca ar incerca sa vada viata cu alti ochi...

          Am folosit cuvantul '' viata '' de multe ori in aceasta postare...Dar ce e viata????....Viata nu e altceva decat un film, in care fiecare persoana joaca rolul principal in filmul propriei ei vieti....un film care poate avea ''succes''  doar daca fiecare clipa traita  ascunde sentimente intense, pe care sa le traiesti, sa ti le amintesi, sa le impartasesti cu ceilalti....si mai apoi sa le ei cu tine...

Cuvinte...

     Cuvintele...cuvintele dor...Cu toate ca nu ne-am putea exprima fara ele...uneori ar fi mai bine, sa nu le folosim...probabil daca nu leam cunoaste intelesul, nu am mai suferi atat de mult...De ce uneori cuvintele pe care le rostim ni se par nesemnificative?...Dar si mai important...De ce cand sunt rostite de anumite persoane ele au o insemnatate mai mare?...Ele se scufunda, incet in adancul sufletului, il injunghie, iar din acesta mi de stopi nrgri de sange otravit tasnesc afara, dorind sa ne inunde si sa ne cuprinda tot corpul cu fiorul tristetii...

      Dar daca nu am cunoaste tristetia, nu am mai sti ce inseamna fericirea....si daca nu  am cunoaste ce este ura, nu am mai sti ce semnifica iubirea....si astfel daca nu am cunoaste amarul lacrimilor, nu neam mai putea bucura de un zambet larg si dulce:x...

      Chiar daca suntem tristi, nu trebuie sa aratam asta la exterior...oricum sufletul nostu este ingropat in tristete...

Emotie

     De ce?...De ce tu?... De ce de fiecare data cand te vad inima parca vrea sa-mi sara din piept?...De ce de fiecare data cand iti aud numele, am un instinct ciudat sa ma gandesc la tine?...De ce de fiecare data cand vorbesc cu tine simt un fior rece care-mi trece direct prin stomac?...De ce de fiecare data cand te privesc in ochi  ma pierd in ei?...De ce de fiecare data  cand  ma privesti simt un fel de emotie care imi infasoara tot corpul?...De ce a trebuit sa te cunosc?...Acestea sunt doar cateva intrebari  care imi vin in minte in acest moment...

     Un sentiment ciudat imi nastuie acum sufletul si mintea, iar in inima mea o scanteie se reaprinde...NU!...eu nu vreau acest lucru...am incercat din rasputeri sa nu ma mai gandesc la tine...dar nu pot...pretutindeni aud te tine...poate ca nu, nimeni nu e interesat de persoana ta, poate ca totul e in capul meu...esti o iluzie, o umbra care face parte din mine, care are acces la sentimentele mele, la mintea mea, la inima mea...Nu!...eu nu voi mai accepta acest lucru...nu mai pot sa port in suflet iubirea asta impersonala(daca se poate numi iubire)...cred ca imi fac rau amagindu-ma si asteptand...asteptand la nesfarsit.De acum o sa ma comport ca si cum nu te-as fi cunoscut, ca si cum tu nici macar nu ai exista si mai mult ca orice in acest moment imi doresc(cu toate ca poate gresesc)..SA TE UIT!...vreau ca Universul sa-mi fure toate amintirile legate de tine si  sa le arunce intr-o imensa gaura neagra...asa mi te voi scoate din cap mai usor...iar apoi vreau sa-mi gasesc fericirea vazandu-mi de viitor...care nu te include si pe tine...

Mama

     Mama...de unde sa incep...sunt atat de multe lucruri pe care as putea sa la spun despre aceasta persoana minunata...deci, Mama este acea persoana, care timp de 9 luni este una si aceasi persoana cu tine...respiratia ei coincide cu a ta, atunci cand ea simte ceva simti si tu, atunci cand dai din picioare si din maini, ea iti simte loviturile...timp de 9 luni, inima ta are acelasi puls cu al ei...uneori ea chiar se simte rau din cauza ta...ea suporta toate aceste lucruri, ca dupa 9 luni tu sa te nasti...Dar asta nu e tot, nu e asa de usor...din momentul din care te-ai nascut chiar daca nu mai esti una cu Mama ta, ea tot e alaturi de tine meru...

     De mic copil te tine la pieptul ei ca sa te hraneasaca, iti schimba scutecele, nu doarme noptile pentru ca tu nu dormi....Dar de ce???...pentru ca Te iubeste!...Iti este alaturi in toate momentele grele si bune, in toate etapele vietii prin care tu treci...Atunci cand esti racit si ai temperatura, ea sta la capul tau si te vegheaza si ea nu poate sa doarma, pentru ca stie ca nu te simti bine...cand te lovesti, ea te ingrijeste si iti este alaturi....atunci cand mergi la scoala, ea este alaturi de tine si iti poarta mana cu grija, pentru a  invata literele...cand esti si mai mare ea iti spune sa-ti faci temele si sa-ti inveti, pentru ca ea se gandeste la viitorul tau si stie ca tu nu realizezi lucrul acesta....sunt multe lucruri pe care le-as mai putea spune despre o Mama....ea este acea persoana care iti e alatutri din primii pasi ai vietii...ea iti spala rufele , ti le calca, te invata multe lucruri, face curat...si pe langa toate aceste lucruri, ea mai merge si la munca...am putea spune ca sa fie Mama este o meserie, cea mai grea din lume...pentru ca ea trebuir sa nasca un copi, sa-l cresca, sa-l educe, sa-l invete sa fie bun cu toti cei din jur...Mama este acea persoana care ne ajuta sa ne forma caracterul....ea este prezenta mereu in viata noastra, precum am mai spus-o.

        Desigur, Mama mai are uneori si cate putin ajutor din partea tatei, si a altor persoane, dar ea are o legatura speciala cu noi....

        Am simtit nevoia sa scriu aceasta postare din simpul motiv pentru ca-mi iubesc Mama...sunt multe lucruri care a-si vrea sa i le spun:...pentru mine este cea mai buna mama, cea ma frumoasa, cea mai inteligenta si cea mai minunata Mama din lume...as putea spune ca este Mama perfecta...cu toate ca uneori ma cearta pentru ca nu fac cea ce-mi spune(toate lucrurile pe care mi le spune, le zice in folosul meu), ea nu vrea sa faca acest lucru, il face pentru ca este nevoita, pentru ca uneori ca orice copil sunt foarte dificila...Vreau ca prin aceasta postare sa-i multumesc pentru ca a fost mereu alaturi de mine si vreau sa stie(sunt convinsa ca stie acest lucru) ca ea este una dintre persoanele care m-a adus la forma in care ma aflu...As vrea ca sa-i spun cat de mult tin la ea, dar nu exista cuvinte care sa-mi exprime sentimentele...singurele cuvinte pe care le-as putea spune sunt:TE IUBESC MAMI(pentru ca aceste cuvinte nu pot fi inlocuite cu altele)

        Si pentru ca azi este ziua ta vreau sa-ti zic:La multi ani!-sa fi foarte fericita si sanatoasa:-*:x

Kinder friends

     Prietenia este cel mai frumos lucru din lume....ea semnifca legatura dintre doua sau mai multe persoane, care se stimeaza reciproc, se respecta, se ajuta la nevoie si au o stransa relatie de amicitie...:xPrietenii sunt  mereu alaturi de tine...
      France si Denii sunt cele mai bune prietene ale mele:x<333...Ne cunoastem de cand eram pe clasa aVa...la inceput nu eram prietene foarte bune...dar pe parcurs am inceput sa ne cunoastem mai bine si am observat ca avem foarte multe lucruri in comoun.... asa ca am hotarat sa fim Kinder friends<3
      Povestea aceasta, a inceput intr-o pauza cand ne aflam la scola si vorbeam....Denii a zis:''Mosu' mi-a adus ,,Kindre bueno'', haide-ti sa mancam!''....si si-a impartit bomboanele cu noi....de atunci suntem Kinder friends:x.
      Acum, suntem prietene foarte bune, si nu mi-as putea imagina viata fara ele...pentru ca le ador:x:x:x....noi ne-am facut planuri ca sa ne continuam studile impreuna, apoi sa locuim in acelasi oras, copiii nostri vor fi prieteni, iar cand vom fi batranici vom sta sa tricotam si sa barfim impreuna(la fel ca acum- mai putin partea cu tricotatul:)))...
     Cred ca nu asi putea sa traiesc o zi fara sa o aud pe France cum face pe epileptica, cum spune ca o trece pisucu sau cum se comporta ca si un copil de 5 ani...uneori fiind chiar confuza...o ador:x<3...De asemenea nu cred ca asi putea trai nici macar o zi fara so o vad pe Denii care-si iubeste UGG-urile(sunt adorabile la fel ca ea<3), care mereu rade alaturi de mine cand cineva spune ceva inutil sau prostesc, fara de care nu as mai putea  forma ce mai racita banca(cel mai racit elev fiind Noemi), fara de care nu as mai putea vorbi despre o vara minunata...
     Ele sunt aerul pe care il respir, fara de care nu as putea supravietuii, sunt sangele care-mi tasneste din inima, cutreierandu-mi intreg corpul...

France, Kriss, Denii
(biscu, cornu , napo)

     Sunt multe lucruri pe care a le-as putea spune despre ele...dar sunt de prisos...cel mai important lucru este acela ca LE IUBESC FOARTE MULT!...pentru totdeauna:x...ele sunt my BFF...

Adevar sau Minciuna?

      Uneori ma gandesc cum unii oameni pot sa-si ascunda propria lor fata? Cum pot sa fie cine nu sunt cu adevarat?...Cum pot sa minta pe toata lumea, dar mai important cum pot sa se minta pe ei insisi?
      Cu siguranta acei oameni sunt  lipsiti de personalitate, iar unicul lor scop este sa copieze pe altcineva....Dar de ce?...Poate ca ei vor sa-si faca doar prieteni, sa  fie si ei acceptati intr-un grup, poate ca fac acest lucru din singuratate...poate ca isi  doresc si putina afectiune din partea unui prieten adevarat....Dar pentru ati face un prieten, nu trebuie sa fi la fel ca.. el, trebuie sa fi tu insusi si asa oamenii vor vedea puritatea de care tu dai dovada si isi vor dori sa fie prieteni cu tine...
       In ceea ce priveste acest capitol al vietii, si anume PRIETENIA, nu comentez.....pot sa zic ca sunt un om foarte norocos deoarece sunt inconjurata mereu de prieteni....Pot sa spun ca am prieteni foarte multi, dar nu cu toti ma intalnesc zilnic....asta ar fi imposibil, ar trebui sa fiu un zeu sau cel putin un semizeu....Dar eu stiu, ca la fel ca orice om nu pot fi placuta de toata lumea....Ei si aici intervin prietenii.....Prietenii sunt acele persoane pe care nu poti sa le minti niciodata, ei stiu cand esti vesel sau cand esti trist, stiu cand ai patit ceva, cand ai luat o nota mare sau mica, si indiferent de orice ar fi ei te sustin mereu...

       Si precum spuneam, eu mai mereu sunt inconjurata de aceste persoane uimitoare, care mereu iti sunt alaturi, care atunci cand iti vine sa plangi te fac sa zambesti....Precum spuneam, tu iti alegi prietenii. dar nu prefacandu-te, ci fiind tu insusi, creandu-ti propria lume in care sa te refugiezi alaturi de ei, cu care sa fi pentru cateva ore sau pentru tot restul vietii. Nu e neaparat sa ai o multime de prieteni, sunt suficient cativa, cat sa-i numeri pe degede , dar care sa fie prieteni adevarati....precum am mai spus am foarte multi prieteni, dar asta nu pentru ca eu sunt cea ma buna, carismatica, frumoasa, desteapta persoana din lumea aceasta(LOL)....ci pentru simplul faplt ca PRIETENII MEI SUNT CEI MAI TARI!!!....si ii iubesc pe toti:x

Luceafarul

  Totul a inceput fara sa-mi dau seama....si s-a terminat la fel de repede...la fel ca o ploaie de vara care trece si apoi iar vine...la fel ca o vapaie de foc, care contopindu-se cu apa se stinge usor transformandu-se in cenusa, care mai apoi va fi purtata pretutindeni de adierile reci ale vantului....la fel ca o lacrima moarta care imi curge pe obrazul inghetat, pierzadu-se apoi in abis...Asa de repede si de usor viata mi-a facut intr-o zi de vara un frumos si imens cadou....doar ca mai apoi sa-mi dea o palma si sa-mi spuna sa ma drezesc si sa nu mai visez cu ochii deschisi.

  Intr-o zi de vara stateam la umbra unui sterjar, plictisita, fara sa cred ca vara aceasta se va intampla ceva palpitant....dar nu a fost asa. Intinsa pe banca stateam si priveam cerul printre ramurile lungi ale stejarului , cand o voce plapand mi-a zis:''Serus...Ce faci?...Stai sa te pronzezi? Fane loc si noua:))''. Mi-am ridicat capul si ce am vazut?Mai bine zis ce am REVAZUT? Era acelasi baiat cu care eu ma jucam la gradinita....baiatul cu care adesea ma jucam in cutia cu nisip...''prietenul'' meu de la gradinita. Doar ca acum era mult mai inat dar la fel de dragut. Era inat, subtirel, cu un zambet ciudat pe fata. Avea parul putin cret, iar ochii lui ca si zmaraldul staraluciau foarte puternic.La inceput nu prea l-am bagat in seama, dar incepeam sa observ ca se uita intr-un mod diferit la mine decat la celelalte persoane, parca vroia sa ma cerceteze, sa vada fiecare urma de imperfectiune....mai pe scurt parca ma sorbea din priviri.In timp ce vorbeam cu el, simteam ca plutesc si nu imi mai pasa de cei care ne inconjoara, parca eram doar noi doi, stand imbratisati pe o banca  intr-o alta lume, vorbind despre orice ne vedea in minte, iar ceilalti parca nici nu existau.Aceste clipe frumoase puteau sa se multiplice, daca eu  lasam la o parte orice farama de ratiune si raspundeam la o simpla intrebare astfel:''Da''.Dar eu am lasat totul asa fara nici un sens, lasand clipele de vara sa mi se scurga printre degete, nepasandu-mi de ce se va intampla la sfarsitul verii. Dar eu mi-am dat seama mai tarziu de gresala ce am facut-o. Abia cand bratele ni s-au inclestat intr-un mod armonios, formand din corpurile noastre doar unul, contopindu-se pentru a da viata la ceva foarte frumos, care mai tarziu avea sa se piarda....un sarut....un sarut demonic....Din acel moment fiecare clipa petrecuta  alaturi de el mi se parea din ce in ce mai scurta....iar zilele  mi se pareu nesfarsite si stateam in agonie, asteptand seara ca sa-mi pot revedea din nou Luceafarul, in ochii caruia ma pierdeam....Dar totul s-a sfarsit in momentul in care vara s-a terminat....Stateam si ma gandeam de ce nu putea fi vara mai lunga sau de ce nu am putut sa zic ''Da''....Dar acum stau si ma gandesc si in multe clipe imi imaginez ca totul a fost doar un vis...totu a fost doar in capul meu. Iar acum cand ma intalnesc cu el ne salutam, ca doi vechi prieteni(pentru ca doar asta am vrut eu candva sa fim), iar rareori nici nu ne salutam, fara a ne pasa de o vara trecut, petrecuta impreuna...

Blog-ul

France

     Am intrat in aceasta lume magica si captivanta a cuvintelor care-ti izvorasc din suflet, nu petrnu ca asa am vrut eu, ci pentru ca asa a fost sa fie...Totul a inceput intr-o seara cand citeam o postare de pe blog-ul Francescai( my kinder friend-alta poveste).Citeam din ce in ce mai mult, iar sufletul imi era impuns cu un ac otravit de vraja ''CURIOZITATII". Citeam postare, dupa postare pana am ajuns la una care se numea "Gemenii".Eram dea dreptul induiosata, citind o poveste pe care deja o stiam.Dar nu stiam ca Francee se mai gandeste atat de des la fratele ai geaman, Noris care a murit la nastere.Nu stiam ca in mintea si sufletul ei exista tot felul de suspiciuni....gen:''El a murit ca eu sa pot sa ma nasc". Citeam si efectiv imi tasneau lacrimi din ochi, fara ca eu sa le pot controla.Asa ca am decis sa-mi fac si eu blog ca sa pot sa-i las Francescai comentariu.Din lipsa de timp nu am mai putut face acest lucru,dar vreau sa ma revansez.Vreau ca aceasta postare sa fie un omagiu catre Noris, un dar pentru ca stiu ca daca in aceste momente el ar trai ar fi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei ,la fel ca si France. Stiu ca daca Noris ar fi acum printre noi, s-ar bucura de fiecare clipa a vietii si de viecare zambet al celor din jur, la fel ca si France. Ar fi foarte frumos ca doi gemeni sa-mi fie prieteni, cu toate ca seamana foarte bine,ei ar avea personalitati diferite, de exemplu ca si Zack si Cody(cred ca majoritatea copiilor din lume ii stiu si ii adora).Incerc sa mil imaginez pe Noris avand un comportament opus celui al Francescai(nu ar fi ca Noemii cu siguranta=))...doar e fratele Francescai:x). Acesta este motivul pentru care eu mi-am facut blog....