Luceafarul

  Totul a inceput fara sa-mi dau seama....si s-a terminat la fel de repede...la fel ca o ploaie de vara care trece si apoi iar vine...la fel ca o vapaie de foc, care contopindu-se cu apa se stinge usor transformandu-se in cenusa, care mai apoi va fi purtata pretutindeni de adierile reci ale vantului....la fel ca o lacrima moarta care imi curge pe obrazul inghetat, pierzadu-se apoi in abis...Asa de repede si de usor viata mi-a facut intr-o zi de vara un frumos si imens cadou....doar ca mai apoi sa-mi dea o palma si sa-mi spuna sa ma drezesc si sa nu mai visez cu ochii deschisi.

  Intr-o zi de vara stateam la umbra unui sterjar, plictisita, fara sa cred ca vara aceasta se va intampla ceva palpitant....dar nu a fost asa. Intinsa pe banca stateam si priveam cerul printre ramurile lungi ale stejarului , cand o voce plapand mi-a zis:''Serus...Ce faci?...Stai sa te pronzezi? Fane loc si noua:))''. Mi-am ridicat capul si ce am vazut?Mai bine zis ce am REVAZUT? Era acelasi baiat cu care eu ma jucam la gradinita....baiatul cu care adesea ma jucam in cutia cu nisip...''prietenul'' meu de la gradinita. Doar ca acum era mult mai inat dar la fel de dragut. Era inat, subtirel, cu un zambet ciudat pe fata. Avea parul putin cret, iar ochii lui ca si zmaraldul staraluciau foarte puternic.La inceput nu prea l-am bagat in seama, dar incepeam sa observ ca se uita intr-un mod diferit la mine decat la celelalte persoane, parca vroia sa ma cerceteze, sa vada fiecare urma de imperfectiune....mai pe scurt parca ma sorbea din priviri.In timp ce vorbeam cu el, simteam ca plutesc si nu imi mai pasa de cei care ne inconjoara, parca eram doar noi doi, stand imbratisati pe o banca  intr-o alta lume, vorbind despre orice ne vedea in minte, iar ceilalti parca nici nu existau.Aceste clipe frumoase puteau sa se multiplice, daca eu  lasam la o parte orice farama de ratiune si raspundeam la o simpla intrebare astfel:''Da''.Dar eu am lasat totul asa fara nici un sens, lasand clipele de vara sa mi se scurga printre degete, nepasandu-mi de ce se va intampla la sfarsitul verii. Dar eu mi-am dat seama mai tarziu de gresala ce am facut-o. Abia cand bratele ni s-au inclestat intr-un mod armonios, formand din corpurile noastre doar unul, contopindu-se pentru a da viata la ceva foarte frumos, care mai tarziu avea sa se piarda....un sarut....un sarut demonic....Din acel moment fiecare clipa petrecuta  alaturi de el mi se parea din ce in ce mai scurta....iar zilele  mi se pareu nesfarsite si stateam in agonie, asteptand seara ca sa-mi pot revedea din nou Luceafarul, in ochii caruia ma pierdeam....Dar totul s-a sfarsit in momentul in care vara s-a terminat....Stateam si ma gandeam de ce nu putea fi vara mai lunga sau de ce nu am putut sa zic ''Da''....Dar acum stau si ma gandesc si in multe clipe imi imaginez ca totul a fost doar un vis...totu a fost doar in capul meu. Iar acum cand ma intalnesc cu el ne salutam, ca doi vechi prieteni(pentru ca doar asta am vrut eu candva sa fim), iar rareori nici nu ne salutam, fara a ne pasa de o vara trecut, petrecuta impreuna...