Sala de asteptare

     Stau...ma plictisesc. Ochii amortiti de oboseala nu stau locului... incerc sa fac fata plictiselii, cautand cu atentie orice lucru cat de putin interesant. Dar fara rost, e ca si cum as cauta acul in carul cu fan. Parca as fi intr-o alta lume complet diferita de a mea, parca as fi intr-un film alb-negru. Stau cu ochii atintiti in podea incercand sa nu bag in seama monotonia ce ma inconjoara, dar fara putinta, nu ma pot gandi la nimic, gandurile imi sunt blocate, iar mintea imi este constransa de linistea de mormant ce ma inconjoara. Pretutindeni aud si vad aceliasi lucruri, usi care se deschid si care se inchid, pasi facuti indarat. Singurul lucru care ma mai tine treaza si nu ma lasa sa zbor spre o lume minunata a visurilor este scaunul rece de care stau lipita.
      Liftul se deschide... in camera isi face aparitia un batranel, putin cocosat, cu ochelari, cu parul carunt, care tine o servieta in mana. Priveste derutat in jurul lui, face cativa pasi si se opreste in fata unei usi pe care scria ''SALA DE TRATAMENTE''. Sta aproximativ cinci minute in fata usii uitandu-se la ea ca la o comoara nepretuita, pana cand isi face aparitia o asistenta pe care o intreaba unde este sectia de ''ORTOPEDIE'', care era cu un etaj mai jos. De cum aude raspunsul la intrebare, batranelul porneste grabit intracolo. Acesta mi s-a parut cel mai interesant lucru din sala de asteptare. Dar probabil imi era mult prea somn ca sa observ lucrurile cu adevarat importante. Pentru Dumnezeu eram intr-un spital, aici se salvau zilnic zeci de vieti. Eram inconjurata de niste oameni minunati, care din iubire fata de oameni si din dorinta de a-i ajuta au facut o pasiune, pe care au transformat-o mai tarziu intr-o meserie, pe care as putea sa o numesc un voluntariat, pentru ca acesti oameni minunati si-au tocit coatele pe bancile scolililor, ale liceelor si ale facultatilor, pentru ca mai apoi sa devina ceea ce de mici visau sa fie...DOCTORI...toate astea pentru un salariu de rahat, pentru o munca facuta aproape pe gratis...Dar ei fac aceste lucruri din iubire fata de oameni, sau cel putin o faceau inainte ca rautatea, lacomia, lenea si ura sa intervina intre ei si pasiunea lor, intre ei si meseria lor, ba mai mult sa intervina intre ei si oamenii de care trebuie sa aiba grija...
        Dar acum imi e mult prea somn sa ma gandesc la toate aceste lucruri...
(P.S.: trebuia ca aceasta postare sa fie publicata cu cateva zile in urma, dar din motive personale am fost impiedicata sa fac acest lucru. Aceasta postare nu reprezinta nimic altceva decat starea si gandurile mele dint-un anumit moment al zilei....daca cineva considera acest lucru ridicol: NU-MI PASA!!!)..........
                                                                                               Multumesc!