Part I
E beznă... luna își ascunde fața blajina în spatele norilor ce par a fi acum niște grămezi mari de fum cenușiu învăluite de un întuneric macabru. Străzile orașului ce odinioară erau exaltate de mulțimea anonimă sunt cuprinse acum de o tăcere enigmatică... doar un taxi învechit trecând pe o străduță lăturalnică îndrăznește să disturbe simfonia divină a tăcerii. Totul părea mortalizat într-o fotografie veche alb-negru, ce reprezenta imaginea de ansamblu a unei străduțe lăturalnice, singurul lucru ce dadea dinamism imaginii fiind farurile stricate ale unui taxi vechi ce pâlpâiau în continuu, care pentru o secundă au evidențiat silueta unei umbre nu prea bine conturate; taxiul mergând mai departe, neobsevând-o.
Simțindu-se ofensată, umbra porni spre cea mai apropiată sursă de lumină (un felinar). Sunetul unor tocuri înalte care mângâiau asfaltul disturba din nou acea liniște perfectă pana în momentul in care umbra ajunse sub felinar și se opri instantaneu, scoțând la iveală silueta subțire a unei femei înalte, a carei plete castanii îi alunecau ușor pe umeri, atingându-i pielea catifelată. După felul în care era îmbrăcata parea a face parte din înalta societate, dar avea schițată pe față o expresie ciudată, ce-i trăda identitatea. Avea fața albă, buzele ii erau de un rosu sângeriu, iar din ochii ei ce păreau a fi două mărgele mari maroni, țâșneau șiroaie de lacrimi ce-i scăldau fața. După aproximativ un minut se retrase din luminiș, si se așeză pe o banca care se afla in apropiere.
În momentul în care banca rece îi atinse pielea, resimți atingerea rece a celui pe care cândva îl iubea, cel care o aduse în starea în care se afla. În acel moment mii de amintiri i-au inundat mintea, iÎn timp ce sufletul îi era copleșit de o nostalgie profundă... Își amintea primul lor sărut, prima lor întâlnire, primul "Te iubesc!"... Toate aceste amintiri îi năvăleau acum în minte ca niște fulgere, iar niște dorințe profunde îi împungeau acum inima la fel ca niște sulițe... Își dorea cu toată ființa ei să-l vadă încă o data, să-l îmbrățișeze, să-l sărute., să-l simtă... iar gândul că probabil nu-l va ma întâlni niciodată, că mana lui rece de mort, nu-i va mai mângâia pielea catifelată o făcea sa se sufoce, iar lacrimile nu mai încetau să-i cadă.
Dintr-o dată privi spre cer și i se păru că și acesta începu să-i plângă de milă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu