duminică, 30 decembrie 2012

Broken Hearts

          Part III

       Obosită și terifiată de gândurile ce-i treceau în continuu prin cap, a ajuns în fața unei case impunătoare aflată într-un cartier mare din New York. Se opri brusc și își aruncă privirea către geamul unui apartament de la etajul opt care mai era încă luminat. Surprinsă și curioasă porni întracolo.
       Deși mai urcase acele scări de sute de ori de această dată i se paru diferit. Simțea că cu fiecare treaptă era din ce în ce mai aproape de a descoperi ceva de care îi era frică. Cu cât înainta cu atât inima îi bătea mai tare de parcă ar fi vrut să-i iasă din piept.
       Într-un final ajunse în fața apartamentului, puse mâna pe clanța și ușa se deschise. Intră în apartament și auzi niște zgomote ciudate care veneau dinspre dormitorul ei. Își luă inima-n dinți și se duse spre acea cameră, unde ușa era întredeschisă. Privi înăuntru, iar pentru câteva secunde simți că timpul s-a oprit, iar mii de imagini, de amintiri îi inundau acum mintea. Își dorea să uite, să șteargă totul cu buretele, dar ce văzuse în acea cameră a marcat-o. Cele două persoane la care ținea cel mai mult, iubitul și prietena sa au trădat o... în acele clipe simți cum universul ei se prăbușește, iar cu un țipăt de durere reuși sa-și facă simțita prezența.
      Atunci inevitabilul s-a produs, învăluită în durere și bombardată de scuze care nu-i pot vindeca rănile adânci, se aruncă peste balustradă,  lăsându-și trupul să cadă în neant, lăsând în urmă trei inimi zdrobite.

                                                                     SFÂRȘIT   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu